Diverse

Xin chào! Oh yes, my adventure just started! Internship în Vietnam

internship în vietnam

Sunt bine! Am avut nevoie de o săptămână ca să pot înțelege ceva din ce se întâmplă în jurul meu. Țara aceasta mă surprinde și mă provoacă la fiecare pas, iar lucrul acesta îmi place la nebunie. E tot ce îmi doream.

„Cami in Vietnam”, oh yes, my adventure just started!

În drum spre aeroport am avut un nod în gât, faptul că în România am exact ce am nevoie, se contrazice mult cu dorința mea ridicată de a avea parte de experiența unui internship internațional AIESEC, de lungă durată, așa cum este Global Talent. Ei bine, în cele 15 ore de zbor am fost forțată să realizez că acest vis chiar mi se împlinește. A fost suficient pentru a-mi recăpăta entuziasmul. Primul mesaj de bun venit l-am primit de la biroul de imigrări din Hanoi „There is no visa fee for Romania!”, oh yes! Iar apoi, două fete din partea organizației AIESEC m-au așteptat la aeroport cu o pancarta „Cami in Vietnam”, oh yes, my adventure just started!

Internship în Vietnam

© Cami Tiu

Una dintre ele s-a oferit să mă găzduiască până o să îmi găsesc un apartament, e minunată. Are 17 ani și are grija de mine ca de o soră mai mică. E foarte responsabilă și activă, se implică în tot ce mișcă în Hanoi. Nu este încă membră AIESEC, dar când va intra, probabil nu o să îi ia mult timp să ajungă președinte. Ea și familia ei, m-au primit ca pe un alt membru al familiei, mâncăm împreună, petrecem împreună, mergem în excursie împreună. Mă simt minunat și îmi place să îi aud vorbind în vietnameză, se distrează.

O să lucrez cu copiii de la grădiniță până la gimnaziu, facilitând joculețe cu scopul de a-i ajuta să învețe limba engleză.

Vietnam pare cadrul perfect pentru a lua o pauză de la orice faci. Internshipul pe care l-am ales nu e despre PR, nici despre evenimente, nici despre vânzări, domeniile în care am prins puțină experiență, e despre educație. O să lucrez cu copiii de la grădiniță până la gimnaziu, facilitând joculețe cu scopul de a-i ajuta să învețe limba engleză. E grozav. Pregătirea pe care am primit-o până acum îmi dă senzația că oamenilor de aici chiar le pasă de ce și cum învață copiii. Wow! Zilele următoare o să încep efectiv să lucrez.

Cam 80% din persoanele cărora le-am spus că vreau să merg în Vietnam au avut o reacție de genul…„de ce tocmai Vietnam?”, „altă țară nu ai găsit?”…răspunsul meu e simplu: „pentru că vreau să mă bucur de diversitate” și de diversitatea am parte.

Citește și partea a doua a aventurii aici.

Internship în Vietnam

© Cami Tiu

3 lucruri m-au surprins în prima săptămână cel mai mult:

  • MÂNCAREA. E grozavă, nu știu de fiecare dată ce mănânc, însă caut să fie diferit. Ciudat e că nu pot să zic că fiecare loc arată potrivit pentru a mânca, dar faptul că e atât de gustoasă mă face să ignor standardele pe care le aveam despre un loc de servit masa.
  • TRAFICUL. „It’s crazy! Oh my God!”, am folosit replica asta la fiecare 10 minute când eram pe stradă, da, e nebunie, nu pare să existe reguli de circulație pe aici și totuși, oamenii nu se înjură, nu se enervează și până acum nu am văzut accidentări. Pace și liniște. Parcă se înțeleg prin telepatie. 80% dintre locuitori folosesc motocicleta ca mijloc de transport, iar densitatea populației în Hanoi e dublă față de cea din București. Deci un oraș plin de căscuțe colorate în toate felurile. It’s crazy, oh my God!
  • COMERȚUL. Hanoi pare să fie împărțit în funcție de ce se vinde pe stradă. De exemplu, o stradă numai cu cărți, alta numai cu caserole, alta cu prosoape, una cu materiale textile și tot așa. Dubios e că fiecare stand de pe aceeași stradă are produse la fel, cu prețuri identice, deci tu ca și cumpărător ai o treabă foarte simplă. Pe lângă cei care au un magazin, mai sunt cei care nu au, dar vând. Fructe, gogoși, jucării, pălării de paie vietnameze, suveniruri, cursă cu „mini-trăsura” sau cu motocicleta. Unii sunt atât de insistenți încât se țin după tine minute bune. Și auzi „motobai”?/”hazbă?” Nu domnule, nu vreau nici motorbike, nici husband.

O să stau câteva luni bune, oare cum o să mă influențeze cultura vietnameză?

Autor: Camelia Tiu

Continuarea aventurii o găsești aici.

Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

StudLand este platforma online pentru studenți dezvoltată cu scopul de a aduna toate informațiile de interes studențesc într-un singur loc. Articole proaspete, internship-uri, evenimente, traininguri și oportunități studențești, pe toate le găsești aici!

Sus