TV

Premierea Excelenței – Gala LSRS 2016

Gala Studenților Români din Străinătate a transformat Bucureștiul și în acest an în locul inovației, încrederii și optimismului pentru un viitor mai bun pentru România. Cateva sute de studenți, academicieni și personalități au participat la evenimentul organizat de Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS), la Palatul Parlamentului.

Printre personalitățile care au marcat evenimentul s-au numărat Solomon Marcus – Academician Profesor Doctor, Adrian Curaj – Ministrul Învățământului sau actorul Horațiu Mălăiele. Prezent la eveniment a fost și Raed Arafat, subsecretar în Ministerul Sănătății, care a ales să motiveze noua generație prin discursul său.

Scopul principal al evenimentului a fost Premierea Excelenței în Străinătate a studenților români. Din cei 34 de finaliști Iuliana NENU a câștigat titlul de Studentul Anului în România, Beatrice Mihaela RADU a fost aleasă drept Studentul Anului din Europa, nivel post-universitar, iar Marele Premiu, titlul de Studentul Român al Anului din Străinătate a fost primit de studenta Anca DRĂGAN. Lista completă a câștigătorilor se găsește în articolul dedicat Galei Studenților Români din Străinătate 2016 de pe site-ul LSRS.

Anca Drăgan, câştigătoarea Marelui Premiu, este originară din Brăila şi este pasionată de robotica interactivă. Obicectul cercetării sale este de a pune interacţiunea cu oamenii direct în centrul algoritmilor pentru robotică. Teza sa de doctorat a creat o teorie pentru planificarea mişcării unui robot astfel încât oamenii să poată să intuiască intenţile acestuia. Cu 22 de publicaţii ştiinţifice, 4 nominalizări pentru cel mai bun articol şi premii internationale oferite de Google şi Intel, rezultatele cercetării Ancăi au fost folosite în diverse domenii, inclusiv în asistenţa persoanelor cu handicap. Pentru a-şi continua activitatea, Anca a avut de ales între Standford, MIT, Berkeley, Harvard, Princeton sau Caltech, toate acestea oferindu-i posture de profesor universitar. Alegerea sa a fost UC Berklez unde este fondatorul laboratorului de cercetare “InterACT: Interactive Autonomz and Collaborative Technologies”.

Sursa: lsrs.ro

Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

StudLand este platforma online pentru studenți dezvoltată cu scopul de a aduna toate informațiile de interes studențesc într-un singur loc. Articole proaspete, internship-uri, evenimente, traininguri și oportunități studențești, pe toate le găsești aici!

Sus